ORDIN   Nr. 1257/1391 din 10 octombrie 2013

pentru aprobarea baremelor de sănătate pentru funcţiile din siguranţa transporturilor şi a modului în care se face dovada îndeplinirii acestor condiţii, precum şi lista afecţiunilor medicale şi contraindicaţiile corespunzătoare baremelor pentru elaborarea avizelor medicale pentru personalul cu atribuţii în siguranţa transporturilor

EMITENT:      MINISTERUL TRANSPORTURILOR

              Nr. 1.257 din 10 octombrie 2013

              MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

              Nr. 1.391 din 18 noiembrie 2013

PUBLICAT  ÎN: MONITORUL OFICIAL  NR. 745 din  2 decembrie 2013

 

    În temeiul prevederilor art. 14 lit. a) şi g) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2013 privind reorganizarea reţelei sanitare proprii a Ministerului Transporturilor şi pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

 

    ministrul transporturilor şi ministrul sănătăţii emit următorul ordin:

 

    ART. 1

    Se aprobă baremele de sănătate pentru funcţiile din siguranţa transporturilor, precum şi modul în care se face dovada îndeplinirii acestor condiţii prevăzute în anexa nr. 1, precum şi lista afecţiunilor medicale şi contraindicaţiile corespunzătoare baremelor pentru elaborarea avizelor medicale pentru personalul cu atribuţii în siguranţa transporturilor, prevăzute în anexa nr. 2.

    ART. 2

    Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.

    ART. 3

    La întocmirea prezentului ordin s-a ţinut cont de prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile amendamentelor în vigoare la Convenţia internaţională privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare şi efectuare a serviciului de cart, adoptată la Londra la 7 iulie 1978 (STCW 1978), Convenţia Maritimă a Muncii (M.L.C. 2006), Ordinul ministrului transporturilor nr. 208/2013 privind măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) nr. 1.178/2011 al Comisiei din 3 noiembrie 2011 de stabilire a cerinţelor tehnice şi a procedurilor administrative referitoare la personalul navigant din aviaţia civilă în temeiul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului şi a Regulamentului (UE) nr. 290/2012 al Comisiei din 30 martie 2012 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.178/2011 şi Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 148/2012 privind măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) nr. 805/2011 al Comisiei de stabilire a normelor detaliate privind licenţele controlorilor de trafic aerian şi anumite certificate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului, Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 815/2010 pentru aprobarea Normelor privind implementarea şi dezvoltarea sistemului de menţinere a competenţelor profesionale pentru personalul cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei şi pentru alte categorii de personal care desfăşoară activităţi specifice în operaţiunile de transport pe căile ferate din România şi pentru actualizarea Listei funcţiilor cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei, care se formează-califică, perfecţionează şi verifică profesional periodic la CENAFER, cu modificările ulterioare, prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.611/2009 pentru aprobarea Normelor privind certificarea mecanicilor de locomotivă care conduc locomotive şi trenuri în sistemul feroviar din România.

    ART. 4

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

                        p. Ministrul transporturilor,

                          Cristian Mihai Marinescu,

                          secretar general adjunct

 

                           p. Ministrul sănătăţii,

                                Raed Arafat,

                              secretar de stat

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

    ANEXA 1

 

    Baremele de sănătate pe specialităţi pentru funcţiile din siguranţa transporturilor şi modul în care se face dovada îndeplinirii acestor condiţii

 

    ART. 1

    Definiţiile baremelor pe specialităţi pentru funcţiile din siguranţa transporturilor sunt următoarele:

 

    1.1. Psihiatrie

    Baremele de examinare medicală reprezintă standarde de sănătate fizică şi mentală ce trebuie atinse de persoane cu funcţii şi responsabilităţi în siguranţa transporturilor, în concordanţă cu solicitarea fizică şi neuropsihică a locului de muncă.

    Din punct de vedere psihiatric, persoana examinată şi la care se aplică baremul I trebuie să fie fără antecedente psihiatrice şi complet sănătoasă după evaluarea psihiatrică.

    Starea de sănătate mentală este definită de un anumit nivel al funcţiilor psihice care să permită o armonioasă şi continuă integrare sociofamilială şi profesională a individului, precum şi o permanentă tendinţă a acestuia de a se perfecta pe plan informaţional, afectiv şi cognitiv.

    Evaluarea psihiatrică cuprinde:

    a) interviul diagnostic:

    - anamneză;

    - examenul stării mentale: orientare, vorbire, comportament;

    b) investigaţii speciale, la aprecierea medicului de specialitate;

    c) examenul stării somatice (efectuat la celelalte 5 cabinete: ORL, neurologie, oftalmologie, interne, chirurgie - evaluarea psihiatrică fiind ultima în mod obligatoriu);

    d) evaluare psihologică clinică - unde este cazul. Se efectuează frecvent teste de personalitate şi cogniţie.

    După parcurgerea acestor etape se apreciază starea de sănătate mentală şi se fixează eventual diagnosticul.

    Barem I

    Persoanele examinate sunt, de obicei, tineri cu vârste cuprinse între 16 - 25 ani şi trebuie să fie sănătoase din punct de vedere mental, respectiv: să nu aibă un istoric de boală din copilărie sau adolescenţă, să aibă un intelect de la mediu la superior (fără probleme deosebite în timpul şcolarizării), să aibă o gândire coerentă cu motivaţia alegerii profesionale, o proiecţie optimistă asupra evenimentelor de viaţă, să aibă o vorbire coerentă (fără baraje, bâlbâieli), să aibă un comportament civilizat cu integrare armonioasă socială, familială şi profesională, să aibă o memorie şi atenţie bună şi o putere de concentrare de la mediu la ridicat (proba oraşelor) şi instinctualitate cu capacitate de autocenzură.

    Barem II

    Se aplică acelor persoane cu responsabilităţi în funcţii din siguranţa transporturilor unde solicitarea neuropsihică este mare (de exemplu, mecanic de locomotivă, acar, revizor ace). Starea mentală a acestor persoane trebuie să fie aproape de normalitate. În urma evaluării psihiatrice pot primi avizul de aptitudine şi acele persoane diagnosticate cu tulburări psihice mai uşoare (de exemplu, ciclotimia, distimia, utilizare nocivă de substanţă: alcool, tutun, cafea, tulburări somatomorfe, decompensări reactive).

    Barem III

    Se aplică persoanelor cu responsabilităţi în funcţii din siguranţa transporturilor unde solicitarea neuropsihică este medie, astfel încât după anamneză şi examinare psihiatrică se poate da avizul de aptitudine şi persoanelor diagnosticate cu: episod psihotic unic, nevroze anxioase, tulburări post-traumatice de stres, tulburări de adaptare.

    Barem IV

    Este mai permisiv, aplicându-se la persoanele cu responsabilităţi în funcţii din siguranţa transporturilor în care solicitarea neuropsihică este minimă (de exemplu, mecanic instructor, ofiţer electrician fluvial) şi care pot fi diagnosticate, în tratament şi urmărire pentru un număr mai mare de boli. De menţionat că în niciunul din cazurile de aptitudine cu diagnostic de tulburare psihică, fie ea şi minoră, avizul nu este "APT", ci "APT CU REEXAMINARE".

    Criteriile clare de diagnostic pentru afecţiunile de mai sus fac obiectul specialistului de psihiatrie.

 

    1.2. Neurologie

    a) Barem I: foarte sănătos - necesită funcţii senzoriale şi motorii perfecte şi lipsa riscului de epilepsie;

    b) Barem II: sănătos sau cu sechele minime după boli neurologice - necesită o sănătate bună din punct de vedere al funcţiilor senzoriale şi motorii şi lipsa riscului de epilepsie în urma traumatismelor;

    c) Barem III: sechele minime după boli neurologice;

    d) Barem IV: sechele mici care nu împiedică efortul fizic mare sau responsabilitatea.

    Baremele III şi IV admit unele sechele uşoare, cum ar fi pareze neevolutive periferice. Bolile vasculare care necesită tratament permanent anticoagulant sau bolile neurologice care necesită tratament permanent sau cu sedative contraindică lucrul în ST.

 

    1.3. Oftalmologie şi ORL

    Dacă primul barem necesită din punct de vedere oftalmologic şi ORL o acuitate vizuală şi auditivă perfectă şi nu se acceptă niciun defect de vedere sau de auz, baremele II, III şi IV descresc în această exigenţă, admiţându-se, pe măsura trecerii anilor, la controalele periodice ulterioare şi acuitate vizuală sau auditivă mai mică, precum şi reintegrarea pe funcţie după diverse intervenţii chirurgicale, tratamente sau protezare auditivă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

    LIMITE NECESARE DE AUZ DETERMINATE CU VOCEA ŞOPTITĂ (VS) ŞI VOCEA DE CONVERSAŢIE (VC) ŞI AUDIOMETRIE PENTRU FIECARE URECHE ÎN PARTE

 ______________________________________________________________________________

|       Barem         |      I      |     II      |     III     |     IV       |

|_____________________|_____________|_____________|_____________|______________|

| A. Pentru candidaţi | apt cu:     | -           | -           | -            |

| în vederea formării | VS = 4 m/4 m|             |             |              |

| profesionale        | sau cu până |             |             |              |

|                     | la 20 db/   |             |             |              |

|                     | audiogramă  |             |             |              |

|_____________________|_____________|_____________|_____________|______________|

| B. Nou-angajaţi     | apt cu:     | apt cu:     | -           | -            |

|                     | VS = 4 m/4 m| VS = 3 m/3 m|             |              |

|                     | sau         | sau         |             |              |

|                     | VS = 5 m/3 m| VS = 4 m/2 m|             |              |

|                     | cu până la  | cu până la  |             |              |

|                     | 20 db/      | 20 - 35 db/ |             |              |

|                     | audiogramă  | audiogramă  |             |              |

|_____________________|_____________|_____________|_____________|______________|

| C. Pentru | a) până | -           | apt cu:     | apt cu:     | apt cu:      |

| personal  | la 5 ani|             | VS = 3 m/3 m| VS = 2 m/2 m| VS = 1 m/1 m |

| muncitor  | vechime |             | sau         | sau         | sau          |

|           |         |             | VS = 4 m/2 m| VS = 3 m/1 m| VS = 2 m/    |

|           |         |             | cu până la  | cu până la  | pavilion cu  |

|           |         |             | 20/35 db/   | 35/50 db/   | audiogramă   |

|           |         |             | audiogramă  | audiogramă  | 50 - 70 db   |

|___________|_________|_____________|_____________|_____________|______________|

| Examen    | b) peste| -           | apt cu:     | apt cu:     | apt cu:      |

| periodic  | 5 ani   |             | VS = 2 m/2 m| VS = 1 m/1 m| VS = 0,5 m/  |

|           | vechime |             | sau         | sau         | 0,5 m sau    |

|           |         |             | VS = 3 m/1 m| VS = 2 m/   | VS = 1 m/    |

|           |         |             | cu până la  | pavilion cu | pavilion cu  |

|           |         |             | 35/50 db/   | audiogramă  | audiogramă   |

|           |         |             | audiogramă  | 50 - 70 db  | 70 - 80 db;  |

|           |         |             |             |             | VC = 1 m/1 m.|

|___________|_________|_____________|_____________|_____________|______________|

 

    1.4. Chirurgie generală

    a) Barem I: lipsa afecţiunilor chirurgicale şi integritatea aparatului locomotor;

    b) Barem II, III, IV: bareme utilizate la avizarea medicală la controlul periodic; descresc în această exigenţă, permiţând reintegrarea pe funcţii după tratamente şi intervenţii chirurgicale.

 

    1.5. Medicină internă

    a) Barem I: stare de sănătate aproape perfectă.

    b) Barem II, III, IV: pentru controale periodice care permit disfuncţii uşoare sau medii legate de organul sau aparatul afectat.

 

 

 

 

 

 

    NOTĂ PRIVIND EXIGENŢA BAREMELOR PSIHOLOGICE

 

    Barem I

    Exigenţă maximă în stabilirea potenţialului aptitudinal-atitudinal comportamental de bază, implicat în activitatea specifică pe tipuri de funcţie; valorile obţinute trebuie să se încadreze la nivel mediu sau superior mediei baremului funcţiei vizate.

    Barem II

    În stabilirea potenţialului aptitudinal-atitudinal comportamental de bază, implicat în activitatea specifică pe tipuri de funcţie, se admit maximum două valori semnificative sub media baremelor funcţiei vizate; în această situaţie componentele aptitudinal-atitudinal comportamentale cu valori sub media baremelor trebuie compensate de alte aspecte investigate psihologic sau cu evoluţie profesională pozitivă.

    Barem III

    Se foloseşte pentru funcţiile cu responsabilităţi limitate în siguranţa transporturilor; potenţialul aptitudinal-atitudinal comportamental de bază, implicat în activitatea specifică pe tipuri de funcţie, trebuie să se încadreze la nivelul de accesibilitate în profesie (nivel satisfăcător).

    Barem IV

    Se foloseşte la examenul periodic anual (pentru personalul cu responsabilităţi în siguranţa transporturilor cu vârsta peste 55 ani); în stabilirea avizului psihologic se ţine seama de potenţialul aptitudinal-atitudinal comportamental specific vârstei (bareme specifice vârstei) şi de evoluţia/experienţa profesională.

    ART. 2

    Dovada îndeplinirii condiţiilor de aptitudine medicală şi/sau psihologică se face prin prezentarea avizului medical şi/sau psihologic, iar în cazul transportului maritim, prin prezentarea certificatului medical conform anexelor din Ordinul ministrului transporturilor şi al ministrului sănătăţii nr. 1.259/1.392/2013 privind aprobarea înfiinţării, organizării şi funcţionării comisiilor medicale şi/sau psihologice în siguranţa transporturilor care eliberează avize medicale şi/sau psihologice de aptitudini pentru funcţiile din siguranţa transporturilor, precum şi a componenţei acestor comisii.

 

 

 

                  


     Anexa 2

LISTA afecţiunilor medicale şi contraindicaţiile corespunzătoare baremelor pentru elaborarea avizelor medicale pentru personalul cu atribuţii în siguranţa transporturilor _______________________________________________________________________________________________________

|Nr. | Boli şi deficienţe           |               Bareme utilizate la avizarea medicală                |

|crt.| psiho-fizice                 |____________________________________________________________________|

|    |                              |  Barem I   |         Barem II            | Barem III  |  Barem IV  |

|    |                              |____________|_____________________________|____________|____________|

|    |                              |      1     |              2              |      3     |      4     |

|    |                              |____________|_____________________________|____________|____________|

|    |                              |Admitere    |   Angajare   | Periodic,    |  Periodic  |  Periodic  |

|    |                              |formare     |              | reangajare şi|            |            |

|    |                              |profesională|              | schimbare    |            |            |

|    |                              |şi debut în |              | funcţie      |            |            |

|    |                              |funcţie     |              |              |            |            |

|____|______________________________|____________|______________|______________|____________|____________|

| I. BOLI GENERALE                                                                                       |

|________________________________________________________________________________________________________|

|  1 |Tuberculoză pulmonară sau extrapulmonară                                                           |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) activă                     |INAPT       |RETRAS CU APRECIERE DUPĂ EXTERNARE                     |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

|    |b) sechelară - fără tulburări |APT CU REEXAMINARE LA 6 LUNI              |APT                      |

|    |funcţionale                   |                                          |                         |

|____|______________________________|__________________________________________|_________________________|

|    |- cu tulburări funcţionale    |INAPT       |APT CU REEXAMINARE LA 6 LUNI                           |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

|  2 |Afecţiuni proliferative       |INAPT       |INAPT         |APT CU REEXAMINARE LA 3 LUNI ÎN FUNCŢIE |

|    |neoplazice (inclusiv tumoră cu|            |              |DE EVOLUŢIE                             |

|    |mieloplaxe, leucoze,          |            |              |                                        |

|    |limfoame), cu excepţia        |            |              |                                        |

|    |afecţiunilor proliferative    |            |              |                                        |

|    |vindecate de mai mult de      |            |              |                                        |

|    |5 ani, fără handicap          |            |              |                                        |

|____|______________________________|____________|______________|________________________________________|

|  3 |Granulomatoze primare şi      |INAPT       |APT CU REEXAMINARE LA 6 LUNI                           |

|    |secundare                     |            |                                                       |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

|  4 |Sindromul imunodeficienţei dobândite                                                               |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) boala SIDA                 |INAPT                                                               |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|    |b) purtător infecţie HIV      |APT CU      |APT CU REEXAMINARE LA 3 LUNI |APT CU REEXAMINARE LA    |

|    |                              |REEXAMINARE |                             |6 LUNI                   |

|    |                              |LA 3 LUNI   |                             |                         |

|____|______________________________|____________|_____________________________|_________________________|

| II. BOLI INTERNE                                                                                       |

|________________________________________________________________________________________________________|

|  5 |Boli reumatismale                                                                                  |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |Inflamatorii cronice:         |INAPT       |APT CU REEXAMINARE LA 6 LUNI                           |

|    |- fără afectare funcţională   |            |                                                       |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

|    |- cu afectare funcţională     |            |INAPT                        |APT CU REEXAMINARE LA    |

|    |                              |            |                             |6 LUNI                   |

|____|______________________________|____________|_____________________________|_________________________|

|    |Inflamatorii degenerative:    |INAPT       |APT CU REEXAMINARE LA 6 LUNI                           |

|    |boală artrozică, periatrită   |            |                                                       |

|    |scapulo-humerală, cu tulburări|            |                                                       |

|    |neurologice                   |            |                                                       |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

|  6 |Astm bronşic                                                                                       |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) cu crize rare şi probe     |INAPT       |APT CU REEXAMINARE LA 6 LUNI                           |

|    |ventilatorii normale între    |            |                                                       |

|    |crize sau disfuncţie          |            |                                                       |

|    |ventilatorie uşoară           |            |                                                       |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

|    |b) cu disfuncţie ventilatorie |INAPT       |INAPT         |APT CU        |APT CU REEXAMINARE LA    |

|    |medie                         |            |              |REEXAMINARE   |6 LUNI                   |

|    |                              |            |              |LA 3 LUNI     |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|    |c) cu crize frecvente sau     |            |INAPT                        |                         |

|    |disfuncţie ventilatorie severă|            |                             |                         |

|____|______________________________|____________|_____________________________|_________________________|

|  7 |Bronşita cronică                                                                                   |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) simplă                     |            |APT                          |                         |

|____|______________________________|____________|_____________________________|_________________________|

|    |b) supurată, persistentă,     |INAPT       |INAPT         |APT CU REEXAMINARE LA 3 LUNI            |

|    |recurentă                     |            |              |                                        |

|____|______________________________|____________|______________|________________________________________|

|  8 |Bronho-pneumopatia obstructivă cronică     |                                                       |

|    |(BPOC)                                     |                                                       |

|____|___________________________________________|_______________________________________________________|

|    |- cu tulburări funcţionale    |INAPT       |APT CU REEXAMINARE LA 6 LUNI                           |

|    |uşoare                        |            |                                                       |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

|    |- cu tulburări funcţionale    |INAPT       |INAPT         |APT CU REEXAMINARE LA 3 LUNI            |

|    |moderate sau severe           |            |              |                                        |

|____|______________________________|____________|______________|________________________________________|

|  9 |Pneumoconioze, sechele pleuro-pulmonare (post-TBC, postinflamatorii, postchirurgicale), disfuncţie |

|    |ventilatorie                                                                                       |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |- severă                      |            |INAPT                        |                         |

|____|______________________________|____________|_____________________________|_________________________|

|    |- moderată                    |INAPT       |APT CU REEXAMINARE LA 3 LUNI |            |APT CU      |

|    |                              |            |                             |            |REEXAMINARE |

|    |                              |            |                             |            |LA 6 LUNI   |

|____|______________________________|____________|_____________________________|____________|____________|

|    |- uşoară                      |INAPT       |APT CU REEXAMINARE LA 6 LUNI                           |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

| 10 |Supuraţii pulmonare**)        |            |               INAPT TEMPORAR (RETRAS)                 |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

| 11 |Sindromul de apnee în somn    |INAPT                                                               |

|    |sever netratat                |                                                                    |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

| 12 |Endocardite infecţioase       |INAPT                                                               |

|    |(toate formele)***)           |                                                                    |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

| 13 |Valvulopatii - cu complicaţii |INAPT                                                  |APT CU      |

|    |                              |                                                       |REEXAMINARE |

|    |                              |                                                       |LA 3 LUNI   |

|____|______________________________|_______________________________________________________|____________|

|    |- fără complicaţii: tulburări |INAPT       |APT CU REEXAMINARE LA 6 LUNI                           |

|    |funcţionale (insuficienţa     |            |                                                       |

|    |mitrală uşoară, prolaps valvă |            |                                                       |

|    |mitrală cu regurgitare uşoară |            |                                                       |

|    |şi fără tulburări de ritm,    |            |                                                       |

|    |DSA operat)                   |            |                                                       |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

| 14 |Cardiomiopatii cronice - cu   |INAPT                                                               |

|    |complicaţii                   |                                                                    |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|    |- fără complicaţii            |INAPT       |INAPT         |APT CU REEXAMINARE LA 3 LUNI            |

|____|______________________________|____________|______________|________________________________________|

| 15 |Cardiopatie ischemică         |                                                                    |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|    |a) nedureroasă                |INAPT       |INAPT         |APT CU REEXAMINARE LA      |APT CU      |

|    |                              |            |              |3 LUNI                     |REEXAMINARE |

|    |                              |            |              |                           |LA 6 LUNI   |

|____|______________________________|____________|______________|___________________________|____________|

|    |b) dureroasă                  |                                                                    |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|    |- angor de efort stabil       |INAPT       |INAPT         |APT CU REEXAMINARE LA 6 LUNI            |

|____|______________________________|____________|______________|________________________________________|

|    |- angină instabilă (angor de  |RETRAS TEMPORAR                                                     |

|    |novo, angor agravat, angină   |                                                                    |

|    |spontană/angină variantă)     |                                                                    |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|    |- infarct miocardic sechelar  |INAPT       |INAPT         |APT CU        |APT CU REEXAMINARE LA    |

|    |necomplicat                   |            |              |REEXAMINARE   |6 LUNI                   |

|    |                              |            |              |LA 3 LUNI     |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|    |- infarct miocardic sechelar  |INAPT                                                  |APT CU      |

|    |complicat                     |                                                       |REEXAMINARE |

|    |                              |                                                       |LA 3 LUNI   |

|____|______________________________|_______________________________________________________|____________|

|    |- infarct miocardic acut      |INAPT       |INAPT         |RETRAS TEMPORAR ŞI REEXAMINARE LA 3 LUNI|

|____|______________________________|____________|______________|________________________________________|

|    |- boală coronariană cu stent  |INAPT       |INAPT         |APT CU REEXAMINARE:                     |

|    |                              |            |              |PRIMA LA 3 LUNI, URMĂTOARELE LA 6 LUNI  |

|____|______________________________|____________|______________|________________________________________|

|    |- boală coronariană cu bypass |INAPT       |INAPT         |INAPT         |APT CU      |APT CU      |

|    |                              |            |              |              |REEXAMINARE |REEXAMINARE |

|    |                              |            |              |              |LA 6 LUNI*) |LA 6 LUNI   |

|____|______________________________|____________|______________|______________|____________|____________|

| 16 |Aritmii                                                                                            |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) bradicardie sinusală cu AV |INAPT                                                               |

|    |sub 45 bătăi/minut            |                                                                    |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|    |b) tahicardie sinusală cu     |INAPT       |APT CU REEXAMINARE LA 6 LUNI                           |

|    |peste 120 bătăi/minut sub     |            |                                                       |

|    |tratament                     |            |                                                       |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

|    |c) fibrilaţia atrială         |INAPT       |INAPT         |INAPT         |APT CU      |APT CU      |

|    |persistentă - fără            |            |              |              |REEXAMINARE |REEXAMINARE |

|    |comorbidităţi şi controlată   |            |              |              |LA 3 LUNI*) |LA 3 LUNI   |

|    |terapeutic                    |            |              |              |            |            |

|____|______________________________|____________|______________|______________|____________|____________|

|    |- cu comorbidităţi            |SE APLICĂ ŞI BAREMUL BOLII ASOCIATE                                 |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|    |d) fibrilaţie atrială         |INAPT       |INAPT         |APT CU        |APT CU REEXAMINARE LA    |

|    |paroxistică                   |            |              |REEXAMINARE   |6 LUNI                   |

|    |                              |            |              |LA 3 LUNI     |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|    |e) tahicardie paroxistică     |                                                                    |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|    |- supraventriculară           |INAPT       |INAPT         |APT CU REEXAMINARE LA      |APT CU      |

|    |                              |            |              |3 LUNI*)                   |REEXAMINARE |

|    |                              |            |              |APRECIERE INDIVIDUALĂ      |LA 6 LUNI   |

|____|______________________________|____________|______________|___________________________|____________|

|    |- ventriculară                |INAPT                                                               |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|    |f) extrasistole                                                                                    |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |- ventriculare nesistematizate|INAPT       |APT CU REEXAMINARE LA 3 LUNI              |APT CU      |

|    |                              |            |                                          |REEXAMINARE |

|    |                              |            |                                          |LA 6 LUNI   |

|____|______________________________|____________|__________________________________________|____________|

|    |- ventriculare sistematizate  |INAPT                                                  |APT CU      |

|    |sau cu criterii de gravitate  |                                                       |REEXAMINARE |

|    |                              |                                                       |LA 3 LUNI   |

|____|______________________________|_______________________________________________________|____________|

| 17 |Tulburări de conducere                                                                             |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) blocuri majore de ramură   |INAPT       |APT CU REEXAMINARE LA 6 LUNI                           |

|    |dreaptă                       |            |                                                       |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

|    |b) blocuri majore de ramură   |INAPT       |INAPT         |INAPT         |APT CU      |APT CU      |

|    |stângă                        |            |              |              |REEXAMINARE |REEXAMINARE |

|    |                              |            |              |              |LA 3 LUNI*) |LA 3 LUNI*) |

|____|______________________________|____________|______________|______________|____________|____________|

|    |c) blocuri minore şi          |APT                                                                 |

|    |arborizaţii                   |                                                                    |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|    |d) blocuri atrioventriculare  |INAPT                                                               |

|    |grad II, III                  |                                                                    |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

| 18 |Boala de nod sinusal          |INAPT       |INAPT         |INAPT         |INAPT       |APT CU      |

|    |                              |            |              |              |            |REEXAMINARE |

|    |                              |            |              |              |            |LA 3 LUNI   |

|____|______________________________|____________|______________|______________|____________|____________|

| 19 |Sindroame de preexcitaţie     |                                                                    |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|    |- fără tulburări de ritm      |INAPT       |INAPT         |INAPT         |APT CU      |APT CU      |

|    |                              |            |              |              |REEXAMINARE |REEXAMINARE |

|    |                              |            |              |              |LA 3 LUNI   |LA 6 LUNI   |

|____|______________________________|____________|______________|______________|____________|____________|

|    |- cu tulburări de ritm        |INAPT                                                               |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

| 20 |Implantare de pacemaker       |INAPT       |INAPT                        |APT CU REEXAMINARE LA    |

|    |                              |            |                             |3 LUNI*)                 |

|____|______________________________|____________|_____________________________|_________________________|

| 21 |Pericardita constrictivă      |INAPT                                                               |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|    |Vasculopatii arteriale şi     |                                                                    |

|    |arteriolare                   |                                                                    |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|    |a) funcţionale                |INAPT       |INAPT         |RETRAS        |APT         |APT         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|____________|____________|

|    |b) organice                   |INAPT       |INAPT         |APT CU REEXAMINARE LA 6 LUNI            |

|____|______________________________|____________|______________|________________________________________|

| 22 |Tratament cronic cu           |INAPT       |INAPT         |APT ÎN FUNCŢIE DE BAREMUL BOLII DE      |

|    |anticoagulant                 |            |              |BAZĂ - APRECIERE INDIVIDUALĂ            |

|____|______________________________|____________|______________|________________________________________|

| 23 |Hipertensiune arterială                                                                            |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |A. esenţială                  |                                                                    |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|    |a) stadiul I OMS              |INAPT       |APT CU REEXAMINARE LA 6 LUNI                           |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

|    |b) stadiul II OMS             |INAPT       |INAPT         |APT CU REEXAMINARE LA 6 LUNI            |

|____|______________________________|____________|______________|________________________________________|

|    |c) stadiul III OMS            |INAPT       |INAPT         |INAPT         |INAPT                    |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|    |B. secundară                  |INAPT       |INAPT         |EVALUARE INDIVIDUALĂ ÎN FUNCŢIE DE BOALA|

|    |                              |            |              |DE BAZĂ ŞI VALOAREA T.A.                |

|____|______________________________|____________|______________|________________________________________|

|    |C. cu evoluţie accelerată     |INAPT                                                               |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

| 24 |Hipotensiune arterială        |INAPT       |INAPT                        |APT CU REEXAMINARE LA    |

|    |(sub 90 mm Hg sistolică)      |            |                             |3 LUNI                   |

|____|______________________________|____________|_____________________________|_________________________|

| 25 |Insuficienţă cardiacă         |INAPT                                                               |

|    |- clasa III - IV              |                                                                    |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|    |- clasa II                    |INAPT                                                  |APT CU      |

|    |                              |                                                       |REEXAMINARE |

|    |                              |                                                       |LA 3 LUNI   |

|____|______________________________|_______________________________________________________|____________|

|    |- clasa I                     |INAPT                                     |APT CU REEXAMINARE LA    |

|    |                              |                                          |6 LUNI                   |

|____|______________________________|__________________________________________|_________________________|

| 26 |Ulcer gastric şi/sau duodenal                                                                      |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) cu localizare unică şi     |APT DUPĂ    |APT CU REEXAMINARE LA 3 LUNI PÂNĂ LA VINDECARE,        |

|    |necomplicată                  |VINDECARE   |EDS DE CONTROL                                         |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

|    |b) cu localizare multiplă     |INAPT                                                  |APT CU      |

|    |şi/sau complicată             |                                                       |REEXAMINARE |

|    |                              |                                                       |LA 6 LUNI   |

|____|______________________________|_______________________________________________________|____________|

| 27 |Suferinţe poststomac operat sindrom postprandial precoce, sindrom postprandial tardiv, sindrom de  |

|    |ansă aferentă                                                                                      |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |- uşoare                      |APT CU REEXAMINARE LA 6 LUNI                                        |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|    |- moderate/severe             |INAPT                                     |APT CU REEXAMINARE LA    |

|    |                              |                                          |3 LUNI                   |

|____|______________________________|__________________________________________|_________________________|

|    |- ulcer peptic postoperator   |INAPT       |INAPT         |APT DUPĂ VINDECARE CU REEXAMINARE LA    |

|    |                              |            |              |3 LUNI                                  |

|____|______________________________|____________|______________|________________________________________|

| 28 |Enterocolopatii cronice                                                                            |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) fără malnutriţie           |APT                                                                 |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|    |b) cu malnutriţie             |INAPT                                                  |APT CU      |

|    |                              |                                                       |REEXAMINARE |

|    |                              |                                                       |LA 6 LUNI   |

|____|______________________________|_______________________________________________________|____________|

| 29 |Boala Crohn şi rectocolita    |INAPT       |APT CU REEXAMINARE LA 6 LUNI                           |

|    |ulcerohemoragică              |            |                                                       |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

| 30 |Hepatita cronică virală                                                                            |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) inactivă şi purtători      |APT cu      |APT cu        |APT CU REEXAMINARE LA 3 LUNI            |

|    |sănătoşi                      |reexaminări |reexaminări la|                                        |

|    |                              |la 3 luni   |3 luni        |                                        |

|____|______________________________|____________|______________|________________________________________|

|    |b) activă****)                |APT după tratamentul antiviral dacă a     |APT după tratament       |

|    |                              |răspuns susţinut                          |antiviral cu remisiune   |

|    |                              |REEXAMINARE LA 6 LUNI                     |REEXAMINARE LA 6 LUNI    |

|____|______________________________|__________________________________________|_________________________|

| 31 |Hepatitele autoimune,         |INAPT       |APT după remisiune           |APT după tratament cu    |

|    |steatohepatitele              |            |clinic-biologică cu          |remisiune clinic-        |

|    |                              |            |reexaminare la 6 luni        |biologică cu reexaminare |

|    |                              |            |                             |la 6 luni                |

|____|______________________________|____________|_____________________________|_________________________|

| 32 |Ciroza hepatică                                                                                    |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |- compensată                  |INAPT                                     |APT CU REEXAMINARE LA    |

|    |                              |                                          |6 LUNI                   |

|____|______________________________|__________________________________________|_________________________|

|    |- decompensată                |INAPT                                                               |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

| 33 |Pancreatită                                                                                        |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) acută                      |            |RETRAS PENTRU INTERNARE ŞI EVALUARE ULTERIOARĂ         |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

|    |b) cronică                    |INAPT       |APT CU REEXAMINARE LA 6 LUNI                           |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

| 34 |Nefropatii cronice difuze sau focale, uni- sau bilaterale                                          |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |A. acute: glomerulonefrite    |INAPT       |RETRAS PENTRU INTERNARE ŞI EVALUARE DUPĂ VINDECAREA    |

|    |acute, pielonefrite acute     |            |BOLII                                                  |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

|    |B. cronice: glomerulonefrite cronice, pielonefrite cronice                                         |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) fără insuficienţă renală   |INAPT       |APT CU REEXAMINARE LA 6 LUNI                           |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

|    |b) cu insuficienţă renală                                                                          |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |- uşoară şi moderată          |INAPT                      |APT CU        |APT CU REEXAMINARE LA    |

|    |                              |                           |REEXAMINARE   |6 LUNI                   |

|    |                              |                           |LA 3 LUNI*)   |                         |

|____|______________________________|___________________________|______________|_________________________|

|    |- severă (boala cronică de    |INAPT                                                               |

|    |rinichi stadiul IV, V)        |                                                                    |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

| 35 | Anemii                                                                                            |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) aplastice                  |INAPT                                                               |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|    |b) hipocrome, hemolitice,     |INAPT       |RETRAS ŞI EVALUARE DUPĂ TERMINAREA TRATAMENTULUI       |

|    |macrocitare                   |            |                                                       |

|    |c) severe simptomatice        |            |                                                       |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

| 36 |Sindroame hemoragice active şi|INAPT                                     |APT CU REEXAMINARE LA    |

|    |hemoragipare                  |                                          |6 LUNI                   |

|____|______________________________|__________________________________________|_________________________|

| 37 |Diabetul zaharat                                                                                   |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) de tip 2 - fără complicaţii|INAPT       |APT CU        |APT CU REEXAMINARE LA 6 LUNI            |

|    |                              |            |REEXAMINARE LA|                                        |

|    |                              |            |3 LUNI ŞI FĂRĂ|                                        |

|    |                              |            |EPISOADE DE   |                                        |

|    |                              |            |HIPOGLICEMIE  |                                        |

|____|______________________________|____________|______________|________________________________________|

|    |- cu complicaţii grave        |INAPT                                                               |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|    |b) de tip 1 şi 2              |INAPT                      |INAPT         |APT CU      |APT CU      |

|    |insulinonecesitant - fără     |                           |              |REEXAMINARE |REEXAMINARE |

|    |complicaţii                   |                           |              |LA 3 LUNI   |LA 3 LUNI   |

|____|______________________________|___________________________|______________|____________|____________|

|    |- cu complicaţii grave        |INAPT                                                               |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

| 38 |Dislipemie                    |APT         |APT           |APT LA APRECIEREA MEDICULUI SPECIALIST  |

|____|______________________________|____________|______________|________________________________________|

| 39 |Hiperuricemie                 |APT                                                                 |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

| III. BOLI OFTALMOLOGICE                                                                                |

|________________________________________________________________________________________________________|

| 40 |Sechele cicatriciale inclusiv |INAPT       |INAPT         |APT cu AV >   |APT CU AV > 1/3 ŞI       |

|    |ale polului posterior cu      |            |              |1/3 ŞI        |REEXAMINARE LA 6 LUNI    |

|    |diminuări ale acuităţii       |            |              |REEXAMINARE LA|                         |

|    |vizuale după aprecierea       |            |              |6 LUNI        |                         |

|    |acuităţii vizuale restante    |            |              |              |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

| 41 |Atrofia nervilor optici cu    |INAPT       |APRECIERE     |APRECIERE     |APT CU AV > 1/3 ŞI       |

|    |modificarea acuităţii vizuale |            |INDIVIDUALĂ CU|INDIVIDUALĂ CU|REEXAMINARE LA 6 LUNI    |

|    |şi a câmpului vizual          |            |RESPECTAREA   |RESPECTAREA   |                         |

|    |                              |            |LIMITELOR AV  |LIMITELOR AV  |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

| 42 |Neuropatia optică juxtabulbară|INAPT       |APRECIERE     |APRECIERE     |APT CU AV > 1/3 ŞI       |

|    |                              |            |INDIVIDUALĂ CU|INDIVIDUALĂ CU|REEXAMINARE LA 6 LUNI    |

|    |                              |            |RESPECTAREA   |RESPECTAREA   |                         |

|    |                              |            |LIMITELOR AV  |LIMITELOR AV  |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

| 43 |Hemeralopia esenţială         |INAPT       |INAPT         |INAPT         |INAPT                    |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

| 44 |Retinopatia pigmentară        |INAPT       |INAPT         |INAPT         |APT cu AV > 1/3 ŞI       |

|    |                              |            |              |              |REEXAMINARE LA 6 LUNI    |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

| 45 |Glaucom                                                                                            |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) congenital şi juvenil      |INAPT       |INAPT         |INAPT         |INAPT                    |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|    |b) cu unghi deschis compensat |APT CU      |APT CU        |APT CU        |APT CU REEXAMINARE LA 6  |

|    |AV 1 şi 1/2 şi câmp vizual    |REEXAMINARE |REEXAMINARE LA|REEXAMINARE LA|LUNI                     |

|    |afectat (mărirea petei oarbe) |LA 6 LUNI   |6 LUNI        |6 LUNI        |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|    |c) cu unghi deschis compensat |INAPT       |INAPT         |APT CU        |APT CU REEXAMINARE LA 6  |

|    |AV 1/2 şi 1/3 şi câmp vizual  |            |              |REEXAMINARE LA|LUNI                     |

|    |afectat mai mult de 10 grade  |            |              |6 LUNI        |                         |

|    |în periferie                  |            |              |              |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|    |d) cu unghi închis reversibil |INAPT       |APT CU        |APT CU        |APT CU REEXAMINARE LA 6  |

|    |operat                        |            |REEXAMINARE LA|REEXAMINARE LA|LUNI                     |

|    |                              |            |6 LUNI        |6 LUNI        |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|    |e) cu unghi închis ireversibil|INAPT       |INAPT         |INAPT         |APT POSTOPERATOR CU      |

|    |                              |            |              |              |AV >/= 1/3 ŞI REEXAMINARE|

|    |                              |            |              |              |LA 3 LUNI                |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

| 46 |Nistagmus                     |INAPT       |APRECIERE     |APRECIERE     |APT CU AV >/= 1/3        |

|    |                              |            |INDIVIDUALĂ CU|INDIVIDUALĂ CU|                         |

|    |                              |            |RESPECTAREA   |RESPECTAREA   |                         |

|    |                              |            |LIMITELOR AV  |LIMITELOR AV  |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

| 47 |Corpi străini intraoculari şi |INAPT       |APRECIERE     |APRECIERE     |APT POSTOPERATOR CU      |

|    |sechelele acestora            |            |INDIVIDUALĂ CU|INDIVIDUALĂ CU|AV >/= 1/3               |

|    |                              |            |REEXAMINARE LA|REEXAMINARE LA|                         |

|    |                              |            |6 LUNI        |6 LUNI        |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

| 48 |Cataractă                                                                                          |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) congenitală                |APRECIERE   |APRECIERE     |APRECIERE     |APT POSTOPERATOR CU      |

|    |                              |INDIVIDUALĂ |INDIVIDUALĂ CU|INDIVIDUALĂ CU|AV >/= 1/3               |

|    |                              |CU          |RESPECTAREA   |RESPECTAREA   |                         |

|    |                              |RESPECTAREA |LIMITELOR AV  |LIMITELOR AV  |                         |

|    |                              |LIMITELOR AV|              |              |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|    |b) presenilă/senilă,          |APRECIERE   |              |              |APT POSTOPERATOR CU      |

|    |complicată şi patologică      |INDIVIDUALĂ |              |              |AV >/= 1/2 ŞI REEXAMINARE|

|    |                              |CU          |              |              |LA 6 LUNI                |

|    |                              |RESPECTAREA |              |              |                         |

|    |                              |LIMITELOR AV|              |              |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

| 49 |Afachie                                                                                            |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) cu corecţie aeriană        |INAPT       |INAPT         |APT CU AV >/= |APT CU AV >/= 1/3 ŞI     |

|    |                              |            |              |1/3 ŞI        |REEXAMINARE LA 6 LUNI    |

|    |                              |            |              |REEXAMINARE LA|                         |

|    |                              |            |              |6 LUNI        |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|    |b) cu lentile de contact      |INAPT       |APT CU AV >   |APT CU AV >   |APT CU AV > 1/4          |

|    |                              |            |1/2           |1/4           |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

| 50 |Pseudoafachie uni/bilaterală  |APT cu AV   |APT CU VAO    |APT CU AV >   |APT CU AV > 1/4          |

|    |                              |> 1/2       |>/= 1/2       |1/4           |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

| 51 |Lipsa unui glob ocular şi     |INAPT       |INAPT         |INAPT         |APT CU AV >/= 1/2        |

|    |lipsa vederii binoculare      |            |              |              |                         |

|    |(gradele 2 - 3)               |            |              |              |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

| 52 |Deformări cicatriciale        |INAPT       |INAPT         |INAPT         |APT FUNCŢII BIROU, FĂRĂ  |

|    |palpebrale necorectabile prin |            |              |              |NOXE                     |

|    |operaţie, dacă afectează      |            |              |              |                         |

|    |mobilitatea globului ocular şi|            |              |              |                         |

|    |protecţia corneei             |            |              |              |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

| 53 |Ptoza palpabrală dacă acoperă |INAPT       |INAPT         |INAPT         |APT FUNCŢII BIROU, FĂRĂ  |

|    |mai mult de 0,5 din cornee    |            |              |              |NOXE                     |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

| 54 |Obstrucţia căilor lacrimale cu|APT FUNCŢII BIROU, FĂRĂ NOXE                                        |

|    |epiforă                       |                                                                    |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

| 55 |Strabism paralitic            |INAPT       |INAPT         |INAPT         |APT CU AV >/= 1/2        |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

| 56 |Strabism cu AV sub limita     |INAPT       |INAPT         |INAPT         |INAPT                    |

|    |admisă, fără vedere binoculară|            |              |              |                         |

|    |şi deviere > 20 grade         |            |              |              |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

| 57 |Uveite, corioretinite şi      |INAPT       |APT CU AV     |APT CU AV >/= 1/2 ŞI REEXAMINARE LA     |

|    |sechelele lor                 |            |>/= 1/2       |6 LUNI                                  |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

| 58 |Limite necesare de acuitate vizuală la distanţă                                                    |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|    |a) pentru candidaţi sub 40 de |VAO = 1 SAU |              |              |                         |

|    |ani                           |1 ŞI 1/2 (SE|              |              |                         |

|    |                              |ADMITE      |              |              |                         |

|    |                              |CORECŢIE DE |              |              |                         |

|    |                              |+,- 2 dsf ŞI|              |              |                         |

|    |                              |+,- 1,5 d   |              |              |                         |

|    |                              |cyl.)       |              |              |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|    |pentru candidaţi peste 40 de  |VAO = 1 SAU |              |              |                         |

|    |ani                           |1 ŞI 1/2 (SE|              |              |                         |

|    |                              |ADMITE      |              |              |                         |

|    |                              |CORECŢIE DE |              |              |                         |

|    |                              |+,- 4 dsf ŞI|              |              |                         |

|    |                              |+,- 2,5 d   |              |              |                         |

|    |                              |cyl.)       |              |              |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|    |b) pentru personalul angajat -|            |VAO = 2/3 SAU |VAO = 2/3 SAU |VAO = 2/3 SAU 1 ŞI 1/3   |

|    |sub vârsta de 40 de ani       |            |1 ŞI 1/3 (SE  |1 ŞI 1/3 (SE  |(SE ADMITE CORECŢIE DE   |

|    |                              |            |ADMITE        |ADMITE        |+,- 3 dsf ŞI +,- 2 d     |

|    |                              |            |CORECŢIE DE   |CORECŢIE DE   |cyl.)                    |

|    |                              |            |+,- 3 dsf ŞI  |+,- 3 dsf ŞI  |                         |

|    |                              |            |+,- 2 d cyl.) |+,- 2 d cyl.) |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|    |pentru personalul angajat     |            |VAO = 2/3 SAU |VAO = 2/3 SAU |VAO = 2/3 SAU 1 ŞI 1/3   |

|    |peste vârsta de 40 de ani     |            |1 ŞI 1/3 (SE  |1 ŞI 1/3 (SE  |(SE ADMITE CORECŢIE DE   |

|    |                              |            |ADMITE        |ADMITE        |+,- 5 dsf ŞI +,- 2,5 d   |

|    |                              |            |CORECŢIE DE   |CORECŢIE DE   |cyl.)                    |

|    |                              |            |+,- 5 dsf ŞI  |+,- 5 dsf ŞI  |                         |

|    |                              |            |+,- 2,5 d     |+,- 2,5 d     |                         |

|    |                              |            |cyl.)         |cyl.)         |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

| 59 |Anizometropie                 |INAPT       |INAPT CU      |INAPT CU      |INAPT CU DIFERENŢA MAI   |

|    |                              |            |DIFERENŢA MAI |DIFERENŢA MAI |MARE DE +,- 3 dsf        |

|    |                              |            |MARE DE +,- 3 |MARE DE +,- 3 |                         |

|    |                              |            |dsf           |dsf           |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

| 60 |Discromatopsii determinate pe baza tabelelor pseudoizocromatice, pentru funcţiile la care se       |

|    |prevede condiţia de simţ cromatic normal                                                           |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|    |a) acromatopsia; monocromazie,|INAPT       |INAPT         |INAPT         |INAPT                    |

|    |dicromazie                    |            |              |              |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|    |b) tricomazie tip A           |INAPT       |INAPT         |INAPT         |INAPT                    |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|    |c) tricomazie tip B           |INAPT       |INAPT         |INAPT         |INAPT                    |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|    |d) tricomazie tip C           |APT CU      |              |              |                         |

|    |                              |RĂSPUNS     |              |              |                         |

|    |                              |POZITIV LA  |              |              |                         |

|    |                              |CROMATOSCOP |              |              |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

| IV. AFECŢIUNI ORL                                                                                      |

|________________________________________________________________________________________________________|

| 61 |Afecţiuni ORL congenitale cu  |INAPT       |INAPT         |INAPT         |APT                      |

|    |tulburări funcţionare         |            |              |              |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

| 62 |Sechele după afecţiuni cronice|INAPT       |INAPT         |APT CU CONTROL|APT CU CONTROL LA 3 - 6  |

|    |sau traumatice cu tulburări   |            |              |LA 3 - 6 LUNI |LUNI                     |

|    |funcţionale                   |            |              |              |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

| 63 |Paralizii în sfera ORL        |INAPT       |INAPT         |APT CU CONTROL|APT CU CONTROL LA 3 - 6  |

|    |                              |            |              |LA 3 - 6 LUNI |LUNI                     |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

| 64 |Stenoze în sfera ORL cu       |INAPT       |INAPT         |APT CU        |APT CU REEXAMINARE LA 6  |

|    |tulburări funcţionale         |            |              |REEXAMINARE LA|LUNI TIMP DE 2 ANI       |

|    |                              |            |              |3 LUNI        |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

| 65 |Otita medie supurată cronică  |INAPT       |INAPT         |APT CU CONTROL|APT CU CONTROL LA 3 - 6  |

|    |uni- sau bilaterală şi        |            |              |LA 3 - 6 LUNI |LUNI                     |

|    |otomastoidita cronică supurată|            |              |              |                         |

|    |uni- sau bilaterală           |            |              |              |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

| 66 |Sechele postotoreice cu timpan|APT                                                                 |

|    |cicatricial fără tulburări    |                                                                    |

|    |funcţionale                   |                                                                    |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

| 67 |Timpanoscleroza-otita         |INAPT       |INAPT         |APT CU CONTROL|APT CU CONTROL LA 3 - 6  |

|    |fibroadezivă şi otita         |            |              |LA 3 - 6 LUNI |LUNI (AUDIOGRAMA)        |

|    |cicatricială cu perforaţie de |            |              |AUDIOGRAMA    |                         |

|    |timpan cu tulburări           |            |              |              |                         |

|    |funcţionale                   |            |              |              |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

| 68 |Otoscleroza operată sau       |INAPT       |APT CU RECUPERAREA AUZULUI ÎN LIMITELE PREMISE DE BAREM|

|    |protezată                     |            |ŞI REEXAMINARE LA 3 - 6 LUNI                           |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

| 69 |Surdităţile de percepţie cu   |INAPT       |APT CU PROTEZARE AUDITIVĂ DACĂ COMPENSAREA AUDITIVĂ    |

|    |auz sub limita admisă de barem|            |REALIZATĂ ADUCE AUZUL ÎNCADRABIL ÎN LIMITELE BAREMULUI |

|    |pentru fiecare categorie      |            |EXISTENT                                               |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

| 70 |Afecţiuni vestibulare         |INAPT       |INAPT         |INAPT         |INAPT                    |

|    |periferice necompensate       |            |              |              |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

| 71 |Sinuzita supurată cronică uni |INAPT       |APT CU CONTROL LA 3 - 6 LUNI                           |

|    |sau bilaterală, hiperplazică  |            |                                                       |

|    |şi alergoinfectată            |            |                                                       |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

| 72 |Polipoza nazală               |INAPT       |APT DUPĂ REZOLVARE CHIRURGICALĂ ŞI CONTROL LA          |

|    |                              |            |3 - 6 LUNI                                             |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

| 73 |Deviaţia septului nazal - cu  |INAPT       |APT DUPĂ REZOLVARE CHIRURGICALĂ ŞI CONTROL LA          |

|    |tulburări funcţionale         |            |3 - 6 LUNI                                             |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

| 74 |Alergia nazo-sinuzală         |INAPT       |APT CU CONTROL LA 3 - 6 LUNI                           |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

| 75 |Ozena                         |INAPT       |APT DUPĂ REZOLVARE CHIRURGICALĂ                        |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

| 76 |Boli inflamatorii acute şi    |INAPT       |INAPT         |APRECIERE     |APRECIERE INDIVIDUALĂ    |

|    |cronice (în sfera ORL,        |            |              |INDIVIDUALĂ   |                         |

|    |sifilis, TBC)                 |            |              |              |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

| 77 |Tumori benigne cu tulburări   |INAPT       |APT CU CONTROL ŞI REZOLVARE CHIRURGICALĂ               |

|    |funcţionale                   |            |                                                       |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

| 78 |Tumori maligne                |INAPT       |APT DUPĂ TRATAMENT CU APRECIERE INDIVIDUALĂ            |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

| V. BOLI ENDOCRINE                                                                                      |

|________________________________________________________________________________________________________|

| 79 |Boli hipofizare                                                                                    |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) Afecţiuni cu hipersecreţie |INAPT                                                               |

|    |hormonală (tumori hipofizare  |                                                                    |

|    |cu tulburări neurooftalmice,  |                                                                    |

|    |gigantoacromegalie,           |                                                                    |

|    |acromegalie, sindrom Cushing, |                                                                    |

|    |macroprolactinoame,           |                                                                    |

|    |macroadenoame nesecretante)   |                                                                    |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|    |b) afecţiuni cu hiposecreţie  |INAPT                                                  |APT CU      |

|    |hormonală (nanism,            |                                                       |REEXAMINARE |

|    |panhipopituitarism, diabet    |                                                       |LA 3 LUNI   |

|    |insipid)                      |                                                       |            |

|____|______________________________|_______________________________________________________|____________|

| 80 |Boli tiroidiene                                                                                    |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) afecţiuni cu exces hormonal|INAPT       |INAPT                        |APT DUPĂ ECHILIBRARE     |

|    |(tireotoxicoza)               |            |                             |TERAPEUTICĂ, CU          |

|    |                              |            |                             |REEXAMINARE LA 3 LUNI    |

|____|______________________________|____________|_____________________________|_________________________|

|    |b) afecţiuni cu deficit       |INAPT       |INAPT                        |APT DUPĂ ECHILIBRARE     |

|    |hormonal (mixedem congenital  |            |                             |TERAPEUTICĂ, CU          |

|    |şi dobândit)                  |            |                             |REEXAMINARE LA 3 LUNI    |

|____|______________________________|____________|_____________________________|_________________________|

|    |c) guşa endemică              |INAPT       |APT CU REEXAMINARE LA 6 LUNI                           |

|    |oligosimptomatică             |            |                                                       |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

|    |d) guşa mare (grad III - IV   |INAPT       |INAPT                        |APT CU REEXAMINARE LA    |

|    |OMS)                          |            |                             |3 LUNI                   |

|____|______________________________|____________|_____________________________|_________________________|

| 81 |Boli paratiroidiene                                                                                |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) afecţiuni cu hipersecreţie |INAPT                                     |APT DUPĂ TERAPIE         |

|    |hormonală (hipertiroidism     |                                          |CHIRURGICALĂ, CU         |

|    |primar - boala                |                                          |REECHILIBRARE BIOCHIMICĂ |

|    |Recklinghauasen)              |                                          |ŞI HORMONALĂ             |

|____|______________________________|__________________________________________|_________________________|

|    |b) afecţiuni cu hiposecreţie  |INAPT                                                  |APT CU      |

|    |hormonală (tetanie, cu        |                                                       |REEXAMINARE |

|    |manifestări confirmate prin   |                                                       |LA 3 LUNI   |

|    |electromiogramă biochimic şi  |                                                       |            |

|    |hormonologic)                 |                                                       |            |

|____|______________________________|_______________________________________________________|____________|

| 82 |Boli ale suprarenalei (cu     |INAPT       |APT EVALUARE DUPĂ TRATAMENT CHIRURGICAL                |

|    |deficit hormonal -            |            |                                                       |

|    |insuficienţa                  |            |                                                       |

|    |corticosuprarenală cronică sau|            |                                                       |

|    |cu hipersecreţie hormonală -  |            |                                                       |

|    |sindrom Cushing,              |            |                                                       |

|    |feocromocitom)                |            |                                                       |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

| 83 |Obezitatea (cu IMC > 40 kg/mp)|INAPT       |APT DUPĂ SCĂDEREA IMC SUB 35 KG/MP                     |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

| 84 |Boli ale pancreasului                                                                              |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) cu hipersecreţie hormonală |INAPT                                                               |

|    |a celulelor beta (insulino,   |                                                                    |

|    |hiperplazie insulară)         |                                                                    |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

| VI. BOLI CHIRURGICALE                                                                                  |

|________________________________________________________________________________________________________|

| 85 |Stări postoperatorii şi       |INAPT       |APRECIERE DUPĂ VINDECARE                               |

|    |posttraumatice, convalescenţă |            |                                                       |

|    |prelungită, sechele           |            |                                                       |

|    |cicatriciale sau organice     |            |                                                       |

|    |cu tulburări funcţionale,     |            |                                                       |

|    |redori articulare, impotenţă  |            |                                                       |

|    |funcţională etc.)             |            |                                                       |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

| 86 |Boli ale esofagului (stenoze  |INAPT       |APRECIERE DUPĂ VINDECARE                               |

|    |cicatriciale, diverticuli,    |            |                                                       |

|    |spasme etc.), însoţite de     |            |                                                       |

|    |tulburări funcţionale         |            |                                                       |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

| 87 |Hernii şi eventraţii          |INAPT       |APT DUPĂ VINDECARE CHIRURGICALĂ                        |

|    |abdominale                    |            |                                                       |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

| 88 |Hidrocel şi varicocel:                                                                             |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) voluminos sau recidivant   |INAPT       |APT DUPĂ VINDECARE CHIRURGICALĂ                        |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

|    |b) moderat                    |INAPT       |APRECIERE INDIVIDUALĂ                                  |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

| 89 |Boli ano-rectale (prolaps,    |INAPT       |APT DUPĂ VINDECARE CHIRURGICALĂ                        |

|    |stenoza, hemoroizi complicaţi,|            |                                                       |

|    |fisuri, fistule, abces,       |            |                                                       |

|    |flegmon peri-ano-rectal)      |            |                                                       |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

| 90 |Boli ale glandelor endocrine  |INAPT       |APT DUPĂ VINDECARE CHIRURGICALĂ                        |

|    |cu indicaţii chirurgicale     |            |                                                       |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

| 91 |Afecţiuni arteriale                                                                                |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) arterite stadiul I şi II   |INAPT       |APT                                                    |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

|    |b) arterite stadiul III şi IV |INAPT       |                                                       |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

|    |c) stenoze, anevrisme, fistule|INAPT       |INAPT         |INAPT         |INAPT                    |

|    |arterio-venoase               |            |              |              |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

| 92 |Afecţiuni venoase                                                                                  |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) varice hidrostatice cu     |INAPT       |APT DUPĂ VINDECARE CHIRURGICALĂ                        |

|    |reflux                        |            |                                                       |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

|    |b) varice hidrostatice cu     |INAPT       |APT DUPĂ VINDECARE CHIRURGICALĂ ŞI TRATAMENT           |

|    |tulburări trofice             |            |                                                       |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

|    |c) insuficienţă cronică       |INAPT       |INAPT         |APT DUPĂ VINDECARE CHIRURGICALĂ         |

|    |venoasă, tromboză venoasă şi  |            |              |                                        |

|    |sechele grave ale flebitelor  |            |              |                                        |

|____|______________________________|____________|______________|________________________________________|

| 93 |Boli uro-genitale:                                                                                 |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) malformaţii congenitale sau|INAPT       |APT CU DISPENSARIZARE                                  |

|    |dobândite (rinichi ectopic,   |            |                                                       |

|    |rinichi mobili, ectopie       |            |                                                       |

|    |testiculară, deviaţii uterine,|            |                                                       |

|    |prolaps genital etc.)         |            |                                                       |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

|    |b) inflamatorii cronice       |INAPT       |APT CU REEXAMINARE DUPĂ 3 ŞI 6 LUNI                    |

|    |(cistită, prostatită          |            |                                                       |

|    |metroanexită etc.)            |            |                                                       |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

|    |c) litiaza renală             |INAPT       |APRECIERE INDIVIDUALĂ                                  |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

|    |d) tumori renale, uroteliale, |INAPT       |INAPT PÂNĂ LA TRATAMENT                                |

|    |prostatice şi testiculare     |            |REEXAMINARE LA 3 - 6 LUNI ÎN FUNCŢIE DE EVOLUŢIE       |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

| 94 |Boli hepatobiliare:                                                                                |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) litiaza asimptomatică      |INAPT       |APT                                                    |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

|    |b) litiaza biliară            |INAPT       |APT DUPĂ VINDECARE CHIRURGICALĂ                        |

|    |simptomatică                  |            |                                                       |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

|    |c) neoplasmul hepatic sau al  |INAPT                                                               |

|    |căilor biliare                |                                                                    |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|    |d) chist hidatic hepatic      |INAPT       |APT DUPĂ VINDECARE CHIRURGICALĂ                        |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

| 95 |Afecţiuni pancreatice: cu     |INAPT       |APT DUPĂ VINDECARE CHIRURGICALĂ                        |

|    |indicaţii chirurgicale        |            |                                                       |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

| 96 |Tumori ale tubului digestiv   |INAPT       |APT DUPĂ VINDECARE CHIRURGICALĂ                        |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

| VII. AFECŢIUNI TRAUMATOLOGICE ŞI ORTOPEDICE                                                            |

|________________________________________________________________________________________________________|

| 97 |Complicaţii postoperatorii şi |INAPT       |INAPT PÂNĂ LA |APRECIERE INDIVIDUALĂ                   |

|    |posttraumatice: întârzieri în |            |TRATAMENT ŞI  |                                        |

|    |consolidare, calus vicios,    |            |REZOLVARE     |                                        |

|    |redori articulare, sindrom    |            |CHIRURGICALĂ  |                                        |

|    |algodistrofic posttraumatic   |            |              |                                        |

|    |etc.)                         |            |              |                                        |

|____|______________________________|____________|______________|________________________________________|

| 98 |Retracţii ale muşchilor,      |INAPT       |INAPT PÂNĂ LA |APRECIERE INDIVIDUALĂ                   |

|    |tendoanelor, aponevrozelor şi |            |TRATAMENT ŞI  |                                        |

|    |capsulelor articulare cu      |            |REZOLVARE     |                                        |

|    |tulburări funcţionale         |            |CHIRURGICALĂ  |                                        |

|____|______________________________|____________|______________|________________________________________|

| 99 |Osteomielita cronică şi alte  |INAPT                      |APT CU DISPENSARIZARE LA 6 LUNI         |

|    |afecţiuni inflamatorii cronice|                           |                                        |

|    |osteoarticulare şi            |                           |                                        |

|    |musculotendinoase             |                           |                                        |

|____|______________________________|___________________________|________________________________________|

|100 |Osteodistrofii în stadiul     |INAPT       |INAPT PÂNĂ LA TRATAMENT ŞI REZOLVARE CHIRURGICALĂ CU   |

|    |avansat                       |            |REEXAMINARE LA 6 LUNI                                  |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

|101 |Anchiloze ale articulaţiilor  |INAPT       |APT DUPĂ REZOLVARE CHIRURGICALĂ CU REEXAMINARE LA 6    |

|    |mari                          |            |LUNI                                                   |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

|102 |Pseudoartrozele oaselor lungi |INAPT       |APT DUPĂ      |APT DUPĂ      |APT DUPĂ REZOLVARE       |

|    |                              |            |REZOLVARE     |REZOLVARE     |CHIRURGICALĂ CU          |

|    |                              |            |CHIRURGICALĂ  |CHIRURGICALĂ  |REEXAMINARE LA 6 LUNI    |

|    |                              |            |CU REEXAMINARE|CU REEXAMINARE|                         |

|    |                              |            |LA 6 LUNI     |LA 6 LUNI     |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|103 |Anchiloze articulare cu       |INAPT                                                               |

|    |tulburări funcţionale         |                                                                    |

|    |accentuate ale mersului,      |                                                                    |

|    |ortostatismului şi            |                                                                    |

|    |prehensiunii                  |                                                                    |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|104 |Malformaţii şi boli           |INAPT                                                               |

|    |eredocongenitale ale          |                                                                    |

|    |aparatului locomotor          |                                                                    |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|105 |Afecţiuni congenitale sau     |INAPT                                                               |

|    |dobândite ale coloanei        |                                                                    |

|    |vertebrale cu tulburări       |                                                                    |

|    |funcţionale importante        |                                                                    |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|106 |Reumatismul inflamator        |INAPT       |APT CU TRATAMENT ŞI REEXAMINARE LA 6 LUNI              |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

|107 |Osteoartropatii neurogene     |INAPT       |APT CU TRATAMENT ŞI REEXAMINARE LA 3 LUNI              |

|    |endocrine, metabolice din     |            |                                                       |

|    |bolile limfohematopoietice ale|            |                                                       |

|    |adultului                     |            |                                                       |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

|108 |Sechele posttraumatice sau ale|INAPT       |APT CU TRATAMENT MEDICAMENTOS SAU CHIRURGICAL ŞI       |

|    |altor boli osteoarticulare    |            |REEXAMINARE LA 6 LUNI                                  |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

|109 |Afecţiuni congenitale sau dobândite ale aparatului locomotor                                       |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) cu tulburări accentuate în |INAPT                                                               |

|    |mers, ortostatism şi          |                                                                    |

|    |prehensiune                   |                                                                    |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|    |b) cu tulburări minime în     |INAPT       |APT CU REEXAMINARE LA 6 LUNI |APT CU REEXAMINARE LA    |

|    |mers, ortostatism şi          |            |                             |1 AN                     |

|    |prehensiune                   |            |                             |                         |

|____|______________________________|____________|_____________________________|_________________________|

| VIII. OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE                                                                           |

|________________________________________________________________________________________________________|

|110 |Sarcina normală                                                                                    |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) de la 25 la 33 săptămâni   |RETRAS      |RETRAS        |APRECIERE INDIVIDUALĂ                   |

|____|______________________________|____________|______________|________________________________________|

|    |b) de la 33 la 38 săptămâni   |RETRAS      |RETRAS        |RETRAS        |RETRAS                   |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|111 |Sarcina cu risc obstetrical   |RETRAS      |APRECIERE INDIVIDUALĂ                                  |

|    |crescut                       |            |                                                       |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

|112 |Infecţii, boli inflamatorii   |APT CU TRATAMENT                                                    |

|    |ale aparatului genital feminin|                                                                    |

|    |(vulvovaginite, metroanexite) |                                                                    |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|113 |Tumori benigne necomplicate   |APT         |APT CU REEXAMINARE LA 6 LUNI                           |

|    |ale aparatului genital feminin|            |                                                       |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

|114 |Cazuri particulare: chist de  |INAPT       |APT DUPĂ TRATAMENT CHIRURGICAL                         |

|    |ovar torsionat, sarcină       |            |                                                       |

|    |extrauterină, fibrom uterin   |            |                                                       |

|    |hemoragic                     |            |                                                       |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

|115 |Tumori maligne ale aparatului |INAPT       |APT DUPĂ      |APRECIERE INDIVIDUALĂ DUPĂ TRATAMENT    |

|    |genital feminin               |            |VINDECARE     |                                        |

|    |                              |            |CHIRURGICALĂ  |                                        |

|____|______________________________|____________|______________|________________________________________|

|116 |Tulburări de statică pelvină -|INAPT       |APT DUPĂ VINDECARE           |APRECIERE INDIVIDUALĂ    |

|    |prolaps genital de stadiul I, |            |CHIRURGICALĂ                 |DUPĂ TRATAMENT           |

|    |II şi III                     |            |                             |                         |

|____|______________________________|____________|_____________________________|_________________________|

| IX. BOLI NEUROLOGICE                                                                                   |

|________________________________________________________________________________________________________|

|117 |Paroxisme cerebrale neepileptice (crize vertiginoase, crize de origine anoxică, toxică metabolică, |

|    |crize de origine psihică; migrenă; tetania şi narcolepsia etc.)                                    |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) criză unică                |INAPT       |RETRAS        |APT CU        |INVESTIGAŢII ŞI APRECIERE|

|    |                              |            |TEMPORAR      |TRATAMENT ŞI  |INDIVIDUALĂ              |

|    |                              |            |REEXAMINARE LA|REEXAMINARE   |                         |

|    |                              |            |6 LUNI        |LA 3 LUNI     |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|    |b) crize repetate             |INAPT       |INAPT         |INAPT         |APT CU REEXAMINARE LA    |

|    |                              |            |              |              |6 LUNI                   |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|118 |Traumatisme cranio-cerebrale                                                                       |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) sechele accentuate         |INAPT                                                               |

|    |senzitivo-motorii + epilepsie |                                                                    |

|    |posttraumatică                |                                                                    |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|    |b) sechele moderate           |INAPT       |INAPT         |APT CU        |APT CU REEXAMINARE LA    |

|    |senzitivomotorii, fără        |            |              |TRATAMENT ŞI  |6 LUNI                   |

|    |epilepsie posttraumatică      |            |              |REEXAMINARE   |                         |

|    |                              |            |              |LA 3 LUNI     |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|    |c) microsechele fără tulburări|INAPT       |APT CU        |APT CU REEXAMINARE LA 1 AN              |

|    |funcţionale                   |            |REEXAMINARE   |                                        |

|    |                              |            |LA 3 LUNI     |                                        |

|____|______________________________|____________|______________|________________________________________|

|    |d) reacţie post-comoţională   |INAPT       |APT CU        |APT CU        |APT CU DISPENSARIZARE ŞI |

|    |tranzitorie                   |            |DISPENSARIZARE|DISPENSARIZARE|REEXAMINARE LA 1 AN      |

|    |                              |            |ŞI REEXAMINARE|ŞI REEXAMINARE|                         |

|    |                              |            |LA 6 LUNI     |LA 1 AN       |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|119 |Traumatisme vertebro-medulare                                                                      |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) sechele accentuate         |INAPT                                                               |

|    |persistente, cu tulburarea    |                                                                    |

|    |funcţiilor medulare şi        |                                                                    |

|    |radiculare                    |                                                                    |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|    |b) microsechele fără tulburări|INAPT       |APT CU        |APT CU REEXAMINARE LA 1 AN              |

|    |funcţionale                   |            |REEXAMINARE LA|                                        |

|    |                              |            |6 LUNI        |                                        |

|____|______________________________|____________|______________|________________________________________|

|120 |Deficienţe neuromotorii permanente de origine centrală şi periferică, de etiologie diversă         |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) plegii uni- sau bilaterale |INAPT                                                               |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|    |b) pareze uni- sau bilaterale,|INAPT       |APT CU        |APT CU        |APT CU REEXAMINARE LA    |

|    |neevolutive (forme uşoare)    |            |REEXAMINARE LA|REEXAMINARE LA|1 AN                     |

|    |                              |            |3 LUNI        |6 LUNI        |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|121 |Sindroame: piramidal, extrapiramidal, cerebelos, vestibular, senzitiv, precum şi disfazia,         |

|    |dischinezia, boala de acceleraţie şi cheson                                                        |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) cu deficienţe funcţionale  |INAPT                                                               |

|    |mari uni- sau bilaterale cu   |                                                                    |

|    |potenţial evolutiv            |                                                                    |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|    |b) cu simptomatologie         |INAPT       |APT CU        |APT CU REEXAMINARE ŞI DISPENSARIZARE LA |

|    |discretă, stabilizată         |            |APRECIERE     |6 LUNI                                  |

|    |                              |            |INDIVIDUALĂ   |                                        |

|____|______________________________|____________|______________|________________________________________|

|122 |Afecţiuni musculare                                                                                |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) distrofii musculare        |INAPT                                                               |

|    |progresive                    |                                                                    |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|    |b) miopatii endocrine         |INAPT                      |APT CU DISPENSARIZARE ŞI REEXAMINARE LA |

|    |                              |                           |6 LUNI                                  |

|____|______________________________|___________________________|________________________________________|

|    |c) distrofia miotonică şi     |INAPT                                                               |

|    |sindroame miotonice           |                                                                    |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|    |d) polimiozite                |INAPT       |INAPT         |APT CU DISPENSARIZARE ŞI REEXAMINARE LA |

|    |                              |            |              |6 LUNI                                  |

|____|______________________________|____________|______________|________________________________________|

|    |e) miastenia şi sindroame     |INAPT       |INAPT         |INAPT         |INAPT                    |

|    |miastenice                    |            |              |              |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|123 |Afecţiuni ale sistemului nervos periferic                                                          |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) cu deficienţe senzitivo-   |INAPT                                                               |

|    |motorii mari cu potenţial     |                                                                    |

|    |evolutiv                      |                                                                    |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|    |b) cu deficienţe senzitivo-   |INAPT       |APT CU        |APT CU        |APT CU DISPENSARIZARE ŞI |

|    |motorii discrete fără         |            |REEXAMINARE LA|DISPENSARIZARE|REEXAMINARE LA 1 AN      |

|    |potenţial evolutiv            |            |3 LUNI        |ŞI REEXAMINARE|                         |

|    |                              |            |              |LA 1 AN       |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|    |c) cu sindrom senzitiv        |INAPT       |APRECIERE     |APT CU        |APT CU DISPENSARIZARE ŞI |

|    |iritativ (nevralgia           |            |INDIVIDUALĂ   |DISPENSARIZARE|REEXAMINARE LA 6 LUNI    |

|    |trigeminală, facială,         |            |              |ŞI REEXAMINARE|                         |

|    |cervicală, sciatică etc.)     |            |              |LA 6 LUNI     |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|124 |Neuroinfecţii primare şi secundare                                                                 |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) cu sechele minime          |INAPT       |APRECIERE     |APT CU        |APT CU DISPENSARIZARE ŞI |

|    |compensate                    |            |INDIVIDUALĂ   |DISPENSARIZARE|REEXAMINARE LA 6 LUNI    |

|    |                              |            |              |ŞI REEXAMINARE|                         |

|    |                              |            |              |LA 6 LUNI     |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|    |b) cu sechele mari cu şi fără |INAPT                                                               |

|    |potenţial evolutiv            |                                                                    |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|125 |Determinări nevraxiale ale afecţiunilor vasculare, inclusiv microsimptomatologia respectivă şi     |

|    |atacurile ischemice tranzitorii                                                                    |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |I. Hemoragii cerebrale prin ruptură de malformaţii vasculare cerebrale, rezolvate chirurgical, fără|

|    |sechele neurologice şi fără semne de epilepsie (EEG - normal)                                      |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) supratentoriale            |INAPT       |INAPT         |APT CU        |APT CU REEXAMINARE LA    |

|    |                              |            |              |REEXAMINARE LA|6 LUNI                   |

|    |                              |            |              |3 LUNI        |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|    |b) subtentoriale              |INAPT       |APT CU        |APT CU        |APT CU REEXAMINARE LA    |

|    |                              |            |REEXAMINARE LA|REEXAMINARE LA|6 LUNI                   |

|    |                              |            |3 LUNI        |6 LUNI        |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|    |II. AIT şi RIND - fără sechele|INAPT       |INAPT         |APT CU        |APT CU DISPENSARIZARE ŞI |

|    |neurologice şi cu             |            |              |DISPENSARIZARE|REEXAMINARE LA 6 LUNI    |

|    |identificarea şi tratarea     |            |              |ŞI REEXAMINARE|                         |

|    |factorilor de risc vascular   |            |              |LA 3 LUNI     |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|    |III. AVC - cu sechele         |INAPT                                                               |

|    |neurologice                   |                                                                    |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|126 |Afecţiuni eredodegenerative şi|INAPT       |INAPT         |APRECIERE     |APT CU DISPENSARIZARE ŞI |

|    |boli demielinizante (de       |            |              |INDIVIDUALĂ   |REEXAMINARE LA 6 LUNI    |

|    |exemplu, leuconevraxita)      |            |              |              |                         |

|    |a) scleroza multiplă şi alte  |            |              |              |                         |

|    |afecţiuni demielinizante cu   |            |              |              |                         |

|    |tulburări funcţionale mici    |            |              |              |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|    |b) boli eredodegenerative cu  |INAPT       |INAPT         |APT CU        |APT CU DISPENSARIZARE ŞI |

|    |tulburări funcţionale mici    |            |              |DISPENSARIZARE|REEXAMINARE LA 6 LUNI    |

|    |                              |            |              |ŞI REEXAMINARE|                         |

|    |                              |            |              |LA 6 LUNI     |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|127 |Epilepsiile (şi comemorative  |INAPT                                                               |

|    |de crize comisiale) confirmate|                                                                    |

|    |clinic, EEG, anamnestic       |                                                                    |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|128 |Tumori intracerebrale şi vertebrale                                                                |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) maligne primitive sau      |INAPT                                                               |

|    |secundare                     |                                                                    |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|    |b) benigne - operate, fără    |INAPT       |APRECIERE     |APT CU        |APT CU DISPENSARIZARE ŞI |

|    |sechele neurologice           |            |INDIVIDUALĂ   |DISPENSARIZARE|REEXAMINARE LA 6 LUNI    |

|    |- supratentoriale             |            |              |ŞI REEXAMINARE|                         |

|    |- subtentoriale               |            |              |LA 6 LUNI     |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

| X. TULBURĂRI PSIHICE                                                                                   |

|________________________________________________________________________________________________________|

|129 |Tulburări mentale organice,   |INAPT                                                               |

|    |inclusiv simptomatice         |                                                                    |

|    |(demenţa Alzheimer, demenţa   |                                                                    |

|    |vasculară, demenţa în boala   |                                                                    |

|    |Pick, Creutzfeld-Jacob,       |                                                                    |

|    |Huntington, Parkinson, SIDA,  |                                                                    |

|    |tulburări mentale datorate    |                                                                    |

|    |leziunilor disfuncţiei        |                                                                    |

|    |cerebrale şi bolilor somatice)|                                                                    |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|130 |Tulburări mentale şi comportamentale datorită utilizării de substanţe psihoactive                  |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) intoxicaţie acută          |INAPT       |INAPT TEMPORAR CU REEXAMINARE LA MAXIMUM 3 LUNI        |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

|    |b) utilizare nocivă           |INAPT       |APRECIERE INDIVIDUALĂ                                  |

|____|______________________________|____________|_______________________________________________________|

|    |c) sindrom de dependenţă la   |INAPT                                                               |

|    |alcool                        |                                                                    |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|    |d) sindrom de dependenţă la   |INAPT                                                               |

|    |alte droguri                  |                                                                    |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|    |e) stare de sevraj            |INAPT       |INAPT         |INAPT TEMPORAR CU REEXAMINARE LA MAXIMUM|

|    |                              |            |              |3 LUNI                                  |

|____|______________________________|____________|______________|________________________________________|

|131 |Schizofrenie                                                                                       |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) în evoluţie                |INAPT                                                               |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|    |b) remisă cu defect           |INAPT       |INAPT         |INAPT         |APRECIERE INDIVIDUALĂ    |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|132 |Tulburare schizotipală        |INAPT       |INAPT CU      |INAPT CU      |APRECIERE INDIVIDUALĂ    |

|    |                              |            |REEXAMINARE LA|REEXAMINARE LA|                         |

|    |                              |            |MAXIMUM 3 LUNI|MAXIMUM 3 LUNI|                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|133 |Tulburări delirante           |INAPT       |INAPT         |INAPT         |INAPT                    |

|    |persistente (paranoia,        |            |              |              |                         |

|    |parafrenia, delir senzitiv de |            |              |              |                         |

|    |relaţie)                      |            |              |              |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|134 |Tulburări psihotice acute şi tranzitorii                                                           |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) episod unic                |INAPT       |INAPT         |APRECIERE     |APRECIERE INDIVIDUALĂ    |

|    |                              |            |              |INDIVIDUALĂ   |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|    |b) recidivă                   |INAPT       |INAPT         |INAPT         |INAPT                    |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|135 |Tulburări schizafective       |INAPT       |INAPT         |INAPT         |INAPT                    |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|136 |Tulburări ale dispoziţiei (afective)                                                               |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) tulburare afectivă bipolară|INAPT       |INAPT         |APRECIERE INDIVIDUALĂ                   |

|    |tip I                         |            |              |                                        |

|____|______________________________|____________|______________|________________________________________|

|    |b) tulburare afectivă bipolară|INAPT                                                               |

|    |tip II                        |                                                                    |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|    |c) episod maniacal            |INAPT       |INAPT         |INAPT         |APRECIERE INDIVIDUALĂ    |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|    |d) episod depresiv uşor şi    |INAPT       |INAPT TEMPORAR|APRECIERE     |APRECIERE INDIVIDUALĂ    |

|    |moderat                       |            |CU REEXAMINARE|INDIVIDUALĂ   |                         |

|    |                              |            |LA MAXIMUM    |              |                         |

|    |                              |            |3 LUNI        |              |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|    |e) tulburare depresivă        |INAPT       |INAPT         |INAPT         |APRECIERE INDIVIDUALĂ    |

|    |recurentă                     |            |              |              |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|    |f) episod depresiv sever      |INAPT       |INAPT         |INAPT         |INAPT                    |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|    |g) tulburări persistente ale  |INAPT       |APRECIERE     |APRECIERE     |APRECIERE INDIVIDUALĂ    |

|    |dispoziţiei (distimia,        |            |INDIVIDUALĂ   |INDIVIDUALĂ   |                         |

|    |ciclotimia)                   |            |              |              |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|137 |Tulburări nevrotice corelate cu stresul şi tulburări somatoforme                                   |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |a) tulburări anxios fobice    |INAPT       |INAPT TEMPORAR|APRECIERE     |APRECIERE INDIVIDUALĂ    |

|    |                              |            |CU REEXAMINARE|INDIVIDUALĂ   |                         |

|    |                              |            |LA MAXIMUM    |              |                         |

|    |                              |            |3 LUNI        |              |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|    |b) alte tulburări anxioase    |INAPT       |INAPT TEMPORAR|APRECIERE     |APRECIERE INDIVIDUALĂ    |

|    |                              |TEMPORAR CU |CU REEXAMINARE|INDIVIDUALĂ   |                         |

|    |                              |REEXAMINARE |LA MAXIMUM    |              |                         |

|    |                              |LA MAXIMUM  |3 LUNI        |              |                         |

|    |                              |3 LUNI      |              |              |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|    |c) tulburări obsesiv-         |INAPT       |INAPT         |INAPT         |APRECIERE INDIVIDUALĂ    |

|    |compulsive                    |            |              |              |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|    |d) tulburare posttraumatică de|INAPT       |INAPT TEMPORAR|APRECIERE     |APRECIERE INDIVIDUALĂ    |

|    |stres                         |TEMPORAR CU |CU REEXAMINARE|INDIVIDUALĂ   |                         |

|    |                              |REEXAMINARE |LA MAXIMUM    |              |                         |

|    |                              |LA MAXIMUM  |3 LUNI        |              |                         |

|    |                              |3 LUNI      |              |              |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|    |e) tulburare de adaptare      |INAPT       |INAPT TEMPORAR|APRECIERE     |APRECIERE INDIVIDUALĂ    |

|    |                              |TEMPORAR CU |CU REEXAMINARE|INDIVIDUALĂ   |                         |

|    |                              |REEXAMINARE |PÂNĂ LA 3 LUNI|              |                         |

|    |                              |PÂNĂ LA     |              |              |                         |

|    |                              |3 LUNI      |              |              |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|    |f) tulburări disociative (fuga|INAPT       |INAPT         |INAPT         |INAPT                    |

|    |psihogenă, amnezia psihogenă, |            |              |              |                         |

|    |nevroza de depersonalizare)   |            |              |              |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|    |g) tulburări somatoforme      |INAPT       |INAPT TEMPORAR|APRECIERE     |APRECIERE INDIVIDUALĂ    |

|    |                              |TEMPORAR CU |CU REEXAMINARE|INDIVIDUALĂ   |                         |

|    |                              |REEXAMINARE |PÂNĂ LA 3 LUNI|              |                         |

|    |                              |PÂNĂ LA     |              |              |                         |

|    |                              |3 LUNI      |              |              |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|    |h) neurastenie                |INAPT       |INAPT TEMPORAR|APRECIERE     |APRECIERE INDIVIDUALĂ    |

|    |                              |TEMPORAR CU |CU REEXAMINARE|INDIVIDUALĂ   |                         |

|    |                              |REEXAMINARE |PÂNĂ LA 3 LUNI|              |                         |

|    |                              |PÂNĂ LA     |              |              |                         |

|    |                              |3 LUNI      |              |              |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|138 |Tulburări de personalitate                                                                         |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |1. cu tulburări uşoare de     |INAPT       |APRECIERE     |APRECIERE     |APRECIERE INDIVIDUALĂ    |

|    |comportament                  |            |INDIVIDUALĂ   |INDIVIDUALĂ   |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|    |2. cu tulburări severe de     |INAPT       |INAPT         |INAPT         |INAPT                    |

|    |comportament                  |            |              |              |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|139 |Retardare mentală             |INAPT       |INAPT         |INAPT         |INAPT                    |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

| XI. DEFICIENŢE PSIHICE                                                                                 |

|________________________________________________________________________________________________________|

|140 |Deficienţe de caracter şi     |APRECIERE INDIVIDUALĂ                                               |

|    |personalitate                 |                                                                    |

|____|______________________________|____________________________________________________________________|

|141 |Deficienţe de dinamică psihică:                                                                    |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |- caracteristicile de         |INAPT       |INAPT         |INAPT         |APRECIERE INDIVIDUALĂ    |

|    |hiperreactivitate             |            |              |              |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|    |- caracteristici de           |INAPT       |INAPT         |INAPT         |APRECIERE INDIVIDUALĂ    |

|    |hiporeactivitate              |            |              |              |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|142 |Deficienţe ale ciclului       |INAPT       |INAPT         |INAPT         |APRECIERE INDIVIDUALĂ    |

|    |informare - decizie -         |            |              |              |                         |

|    |reactivitate - autoreglare    |            |              |              |                         |

|____|______________________________|____________|______________|______________|_________________________|

|143 |Deficienţe ale capacităţii de adaptare:                                                            |

|____|___________________________________________________________________________________________________|

|    |- deficienţe ale capacităţii  |INAPT       |INAPT         |APRECIERE INDIVIDUALĂ                   |

|    |de învăţare şi compensare     |            |              |                                        |

|____|______________________________|____________|______________|________________________________________|

|    |- motivarea afectivă absentă  |INAPT       |INAPT         |APRECIERE INDIVIDUALĂ                   |

|____|______________________________|____________|______________|________________________________________|

|    |- fenomene de inadaptare sau  |INAPT       |INAPT         |APRECIERE INDIVIDUALĂ                   |

|    |dezadaptare psihică           |            |              |                                        |

|    |(tulburări psihice determinate|            |              |                                        |

|    |de stări patologice,          |            |              |                                        |

|    |evenimente şi accidente de    |            |              |                                        |

|    |transport, stări conflictuale,|            |              |                                        |

|    |frustrări, oboseală psihică)  |            |              |                                        |

|____|______________________________|____________|______________|________________________________________|

    *) Cu excepţia mecanicului de locomotivă şi şoferului pentru care este inapt.              **) Se va reevalua după vindecare (clinic, radiologic, spirometrie).

    ***) Evaluare completă după 90 de zile; vindecarea completă va permite încadrarea ulterioară ca apt.     ****) Pentru reacţiile adverse severe pentru tratamentul viral sau imunosupresiv - inapt temporar.                              ---------------